vineri, 29 mai 2015

ACHIZIȚII RECENTE - DESPRE CAROL SCHMIDT

Serviciul „Moldavistica şi Heraldica” al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova şi-a îmbogăţit colecţia cu trei cărţi care conţin informaţii documentare valoroase despre cel mai longeviv primar al Chişinăului, care a diriguit oraşul pe parcursul a 26 de ani (1877-1903) – Carol Schmidt. Basarabean cu origini germane, Carol Schmit ocupă un loc aparte în Panteonul primarilor din Chişinău, prin contribuţia sa la transformarea oraşului provincial într-o capitală modernă. Lucrările sunt documentate din dosarele de arhive, muzee, memorii, însoţite de fotografii şi imagini ale unor clădiri şi monumente istorice ale Chişinăului, construite la sf. sec. al XIX-lea, când Domnia Sa era primarul capitalei basarabene. Sunt binevenite pentru a cunoaşte istoria şi trecutul oraşului Chişinău, dar şi a personalităţilor marcante care au contribuit la schimbarea aspectului şi la modernizarea oraşului.

 

  Griţco, Ana. Carol Schmidt. Întoarcere în timp. / Ana Griţco. – Chişinău: Cartier, 2014. – 159 p.

În recenzia prezentată dr. hab. Elena Ploşniţă se spune că Ana Griţco, cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, evocă tocmai personalitatea acestui primar, activitatea lui multilaterală, apreciindu-i contribuţia la modernizarea oraşului în ultimele decenii ale sec ai XIX-lea. Cititorul interesat va găsi un mare volum de informaţii(în l. română şi în l. germană) despre personalitatea complexă a lui C. Schmidt, om cu un caracter aparte, cinstit şi onest, modest din fire, care s-a implicat în mai multe domenii de activitate, dar a strălucit ca primar al Chişnăului în perioada 1877-1903.

 

Garusov, Olga. Karl Schmidt, Primar al Chişinăului, 1877-1903. / Olga Garusov. – Chişinău: Cartier,  2014 – 132 p.

O carte ce conţine informaţii în trei limbi – germană, română şi rusă despre Karl Schmidt, omul care „a devenit legendă chiar şi în timpul vieţii sale”, fiind numit de orăşeni „făuritorul unui Chişinău modern”. 

Conţinutul, completat de fotografii este bine structurat:

 – Karl Schmidt, primar al Chişinăului (1877-1903)

   –  Note biografice

   –  Alegerea

   –  Politica financiară

   – Amenajarea urbanistică

   – „Totul se făcea pentru confortul locuitorilor şi pentru înfrumuseţarea oraşului”.

    – „Omul capabil să se pătrundă de interesele tuturor orăşenilor”.

    – „Un om cu vederi largi, iluministe...”

    – „Cel mai dorit reprezentant şi cel mai cinstit conducător”.

    –  Familia

       Plecarea

 

Varta, Ion. Primarul Carol Schmidt: opera de modernizare a oraşului Chişinău, 1877-1903 / Ion Varta. – Chişinău: Cartier, 2014 – 304 p.

 

Această lucrare conţine un număr mare de documente identificate în dosarele de arhivă ce confirmă spusele autorilor acestei valoroase ediţii:


„Carol Schmidt ne-a lăsat o moştenire imensă, de o valoare inestimabilă. O bună parte dintre vestigiile ctitorite de el mai rămân intacte. E de datoria noastră să le asigurăm perpetuarea în peisajul urbanistic chişinăuian. De asemenea, suntem datori să păstrăm neîntinată memoria acestei personalităţi excepţionale”.