FIECARE POPOR ARE UN POET...

      Grigore Vieru

       "O să spun să mă audă
                 Şi plin de floare pomul:
                          Şi din mormânt voi spune
                                   Mulţi ani Adevărul".

    

      Fiecare popor are un poet care poate fi numit conştiinţă a neamului. Moldovenii îl au pe Grigore Vieru. Anul acesta regretatul poet ar fi împlinit 80 de ani...  Trecerea în nefiinţă a poetului Grigore Vieru a fost o mare durere, însă Măria Sa rămâne o poezie vie a neamului. Pentru cei care i-au fost aproape dorul nu moare niciodată... Îl păstrăm în suflet prin creaţia sa irepetabilă, îi aducem omagiu prin cuvinte sincere şi frumoase şi mai ales citindu-i şi recitindu-i mereu opera.           Grigore Vieru a lăsat drept moştenire o bogată colecţie de opere, despre poet au scris critici literari, înveşnicindu-i numele. Serviciul „Moldavistica şi Heraldica” a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova propune cititorilor o vastă colecţie de opere ce conţine volume cu poezii, critică literară şi amintiri ale contemporanilor despre Grigore Vieru. Pentru a face cunoştinţă cu ele vă invităm la expoziţiile organizate cu prilejul jubileului marelui poet.

 Vieru, Grigore  Cele mai frumoase poezii = Die Schönsten Gedichte Transpuse în limba germană : Ion Mărgineanu. – Chişinău : Cadran, 2010 – 180 p.

     "Un adevărat miracol, cum poezia lui Grigore Vieru s-a împletit organic cu viaţa a câtorva generaţii: de la picii de grădiniţă la adolescenţii străbătuţi de primul fior al dragostei până la cei ce-şi dau ultima suflare....

      Domnul Ion Mărgineanu a realizat o uluitoare selecţie din poemele regretatului poet transpunându-le în germană, care l-a luminat odinioară pe Eminescu, într-un mod cu adevărat fidel şi inspirat."

(Vladimir Beşleagă)

 Cimpoi, Mihai Grigore Vieru : Poetul arhetipurilor / Mihai Cimpoi. – Chişinău : Prut internaţional, 2005. – 188 p.

   „Moartea unui poet seamănă întru totul cu viaţa sa, proiectându-i, ca într-un remember, punctele luminiscente ale operei şi personalităţii. În cazul Lui G. Vieru aceste punce sunt cele pe care le-am remarcat în ediţia cărţii noastre din 2005, puse într-un relief deosebit de versurile din ultimii ani din viaţă: arhetipalic, clasicitate, religiozitate – cele trei balene pe care se ţine universul său.
      Rezumând putem spune că a fost, prin excelenţă, o Fiinţă întru poezie. Figură-simbol, a avut şi o moarte tragică, semnificaţia căreia ne apare – acum- într-un fel previdenţială: destinul său s-a contopit cu destinul Basarabiei. Putem vorbi astfel, de o asumare, la nivel de înaltă conştiinţă şi intensă simţire, a riscului existenţial al unei atari contopiri. (Mihai Cimpoi) 
Băileşteanu, Fănuş Grigore Vieru: omul şi poetul / Fănuş Băileşteanu. – Bucureşti : IRIANA, 1995. – 127p. 
„A luptat din răsputeri – alături de o întreagă generaţie de tineri scriitori, generaţie căreia i se spune, acum, <generaţia Vieru>: mai întâi, pentru dreptul de a se exprima în limba sa – limba română; apoi pentru dreptul acesteia de a deveni limba oficială, şi pentru scrierea ei în alfabetul latin; apoi, pentru câştigarea independenţei <ţării> sale; în fine, pentru reunirea acesteia cu Ţara-Mamă, pentru reîntregirea României în hotarele ei fireşti, de după 1 Decembrie 1918”. (Fănuş Băileşteanu).

Am selectat câteva poezii din creaţia poetului: 
Grigore Vieru - Cîntare scrisului nostru

Sunt un om al nemîniei,  
Lumii astea nestrain.
Vin din muntii latiniei,
Deci, si scrisul mi-i latin!
Zis-a cerul: „Fiecare
Cu-al sau port, cu legea sa!“
Scrisul ei si rîma-l are,
Eu de ce nu l-as avea?!
Ah, din sîngele fiintei
Ni l-ati smuls si pîngarit
Si pe lemnul suferintei
Ca pe Crist l-ati rastignit!
Ochii lui cei ai uimirii,
Cînd i-ati scos si nimicit,
Ati scos ochii nemuririi
Ce pre noi ne-au îndragit.
Ne-ati vroit schimba chiar teasta,
Sufletul, stravechiul grai,
Învatîndu-ne ca asta
E un bine, e un rai.
Dar din… mare „paradisul“
Iata ce-nvataram noi:
Cine-ntîi îti fura scrisul,
Celelalte-ti ia apoi!
Vremuri alte vin sa nasca
Omul unui nou destin.
Cum mintintu-m-ai, strîmb dascal,
Scrisul meu ca mi-i strain.

Si din gura si din carte
Cum mintitu-m-ai mereu,
Cum urîtu-m-ai de moarte
Cînd aflai ca-i scrisul meu!
Stiu: esti gata sa ma rumegi
În slugarnicii tai clesti
Cînd ma uit cu ochii umezi
Catre crinii latinesti.
Stiu ca pasii tai ma latra
Cînd, durut, la el revin.
Ci va arde - da! - în vatra
Focul scrisului latin!
Foc de care mult mi-i sete,
Care, -ndurerat si sfînt,
Grîul altor alfabete
N-a aprins si ars nicicînd.
Deci, lasati-ne în firea
Mostenita din strabuni
Si-ti primi în loc iubirea,
Pacea unor oameni buni.
Nu-i o vina, Doamne iarta,
Floarea lui ca o vazum,
Ca ne-am fost iubit odata
Si ne mai iubim si-acum.
Sunt un om al nemîniei,
Lumii astea nestrain.
Vin din muntii latiniei,
Deci, si scrisul mi-i latin!

Grigore Vieru - Casa parinteasca

Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.   

    

  Iar în final ne alăturăm aprecierii date marelui poet de Victoria Zaltur:

“Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales.Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre. 

Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată, pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi, de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie”.