PREZENTARE DE CARTE - SCRIERI - VOL. I - ION BUZDUGAN

În colecţia Editurii „Ştiinţa” au apărut 2 volume inedite ale autoruluiu Ion Buzduga. Scrieri care configurează canonul ierarhic stabilit pentru literatura interbelică din Basarabia. 

Buzdugan, Ion. Scrieri : []n 2 vol.] / Ion  Buzdugan. - Chişinău : Î.E.P. "Ştiinţa", 2014. - (Colecţia Moştenire).
Vol. 1 : Poezie, publicistică, corespondenţă. - 2014. 548 p.
Vol. 2 : Folclor. Tradiţii populare. traduceri. - 2014. - 560 p.

Ion Buzdugan, poet, publicist, traducător, folclorist, născut la 9 martie, 1889, Brînzenii Vechi, judeţul Bălţi, Moldova, a murit la 29 ianuarie, 1967, Bucureşti, România. Poet, folclorist, publicist. Studii secundare la Bairamcea, judeţul Ismail, studii agricole la Movilău, pedagogice la Cameniţa şi superioare la Moscova. Licenţa în drept la Universitatea din Iaşi.

 Doctor în economie al Universităţii din Cernăuţi, a contribit la fondarea ziarului „Ostaşul moldovean”. A colaborat la publicaţiile: „Cuvînt moldovenesc", ,Bugeacul", „Pagini basarabene”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Gîndirea”, „Gînd românesc”, „Zburăorul”, „Viaţa Basarabiei", semnînd şi cu pseudonimele Nică Românaş, I. Cîmpeanu, B. Cogîlnic, I. Dumbrăveanu ş.a.

Volumul de debut: „Cîntece din Basarabia”, vol. I (1921). Urmează culegerile „Miresme din stepă” (1922), „Cîntece din Basarabia”, vol. II, „Ţara mea” (1928), „Păstori de timpuri” (1937). Traduce romanul în versuri „Evgheni Oneghin” de A. S. Puşkin şi din creaţia lui S. Esenin, A. Blok, V. Briusov, I. Bunin ş.a. Este unul din membrii fondatori ai Societăţii Scriitorilor Basarabeni, alături de Pan Halippa, N. Costenco, M. Isanos, O. Cruşevan-Florescu, B. Istru, T. Nencev, V. Luţcan ş.a. Versurile lui Buzdugan, consacrate meleagurilor natale, istoriei, tradiţiei şi folclorului, se remarcă prin veridicitate. Balada şi doina, legenda şi cîntecul liric popular au influenţat benefic creaţia lirică a poetului.

Lirica lui I. Buzdugan a fost înalt apreciată de către Nicolae Iorga, iar traducerea lui „Evgheni Oneghin” − de către D. P. Perpessicius, care o consideră „drept trudnică, dar victorioasă operaţie”. Premiul Academiei Române pentru volumul „Păstori de timpuri”, 1937. Sursa citată.

Opere:
„Cîntece din Basarabia. 1916-1921”, Chişinău, 1921;

„Miresme din stepă”, Bucureşti, 1922;

„Cîntece din Basarabia. 1905-1916”, cartea a Ii-a, Craiova, 1928;

„Ţara mea: Poeme. 1918-1928”, Craiova, 1928; „Păstori de timpuri”, Bucureşti 1937;

„Metanii de Luceferi: Poeme”, Bucureşti, 1942.

Traduceri:

M. Gorki, „Fata şi moartea”, Bucureşti, 1962;

A. S. Puşkin, „Evgheni Oneghin”, prefaţă de Perpessicius, Bucureşti, 1967.

În primul volum Scrieri sunt adunate poezii originale, care se deschide cu volumul Miresme din stepă (1922) cu diversitate de versuri: În stepă ... (Flori din stepă (p. 65-66), O, stepa mea! (p. 67), Noaptea în stepă (p. 67-68), În Bugeac (66-67); Icoane vechi: La mănăstire (p. 75-78), Vinerea patimilor (p. 79-80), Căsuţa veche (p. 80-81), Mama (p. 81-82); În pribegie (1916-1917): Suflete pe drumuri... (p. 85), La hotară... (p. 88); De sub jug (1912-1918): Leagănul veciei (p. 90-92), La vadul de la Nistru (p. 92); Cetatea Albă (p. 92-93), Doina înstrăinării (p. 93); Cântece păstoreşti: Cântec păstoresc (p. 94-95), Brumarul (p. 95-96), Iarna (p. 96), La ţară: La ţară p. 97), Într-un amurg (97-98), Sub vraja lunii (p. 98), Pe valea Prutului (p. 99-100) etc. 

 

Cetatea Albă

Măreţ şi-nalţă fruntea de turn Cetatea Albă,

Pereţii ca zăpada cu negrele zăbrele:

De când s-a dus Stăpânul s-au tras zăvoare grele,

La porţi si pe cărare crescut-au spini şi nalbă.

            Iar tânara Domniţă – o porumbiţă dalbă –

În haine mohorâte, suspină-n colivie:

Aşteapă Voievodul din bătălii să-i vie,

Şi-i cad mărgăritare din ochi pe scumpa-i salbă...

 În nopţi târzii de veghe, încătuşându-şi dorul,

Din zori în zori Domniţa în taina visu-şi toarce,

Şi în năframa-i albă ea lacrimi multe-şi stoarce,

Văzând că nu mai vine din luptă Domnitrorul...

            Domniţa mea, nu plânge, căci mâni se va întoarce

            Cu oastea lui vitează în ţară Voievodul:

Şi-l va primi cu chiot şi cântece norodul,

Şi n-a-ncăpea-n Cetate – dobânda să-şi descarce...

Cutezător ridică-ţi spre soare fruntea dalbă!

Tar mâini, când va apune în uruit sinistru

O lume de sclavie, – drept stăvilar la Nistru –

Te vei înăţla din vremuri, o tu, Cetate Albă!... (p. 92-93)

EXPOZIŢIE - COMORILE TRECUTULUI (VESTIGII DIN AUR ŞI ARGINT)

La 21 noiembrie 2014, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, a fost inaugurată o expoziţie cu genricul COMORILE TRECUTULUI (vestigii din aur şi argint, mileniul V a. Chr. - sec. XVIII), organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei cu suportul financiar al Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală (SUA).

Expoziţia reuneşte cele mai relevante obiecte realizate din aur şi argint provenite de pe teritoriul Republicii Moldova, găsite în diverse localităţi, păstrate în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Unele dintre acestea reprezintă adevărate capodopere ale orfevrăriei pre- şi protoistorice, a celei din antichitatea clasică, precum şi din epoca medievală. Majoritatea pieselor sunt expuse publicului larg pentru prima oară. La deschiderea oficială a expoziţiei au participat: Ambasadorul William H. Moser, Monica Babuc, Minsitrul al Culturii.

Fiind vizitator, la această expoziţie am descoperit adevărate comori ale istorie care au fost găsite pe teritoriul ţării noastre. Câte comori ascunde istoria: cercei, inele de argint pentru tâmple, sec. VI-IX d.H., descoperite în satul Şaptebani, Râşcani, fibule digitale, din sec. VI d.H, găsite la Dănceni, Ialoveni. 

Printre cele mai rare lucrări am descoperit şi vestimentaţie împodobită cu aur din sec. V-IV a.H. în satul Nicolscoe, Slobozia.

Linkuri:

 Donaţie SUA pentru salvgardarea artefactelor preţioase de muzeu

O expoziţie de obiecte din aur şi argint afost inaugurată la Muzeul Naţional de Istorie

Orfevăria antică din Moldova, Liliana Condraticova

 

SARBATORI SFINTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Astăzi în multe localităţi este sărbători hramul localităţii, le dorim multe succese şi mari realizări, cât şi o mică informaţie despre însemnătatea acestei sărbători:

Arhanghelul Mihail şi Arhanghelul Gavriil sunt sarbatoriti pe 21 noiembrie. Este ziua pe care Biserica o dedica ingerilor, de aceea ea numele complet al acestei zile este Soborul mai-marilor Arhistrategi (capetenii) Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri.
Parintele Ene Braniste afirma ca, in secolul al V-lea, a fost construita o biserica inchinata Sfantului Arhanghel Mihail la Thermele lui Arcadius din Constantinopol si, initial, sarbatorirea era legata de amintirea sfintirii acestei biserici. Ulterior, sfera sarbatoririi a fost largita, fiind „cooptat“ si Sfantul Arhanghel Gavriil. In cele din urma, sarbatoarea a devenit o zi de praznuire a tuturor cetelor ingeresti (Liturgica Generala).
In iconografia ortodoxa, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt pictati pe cele doua usi laterale ale catapetesmei, ca pazitori ai usilor raiului. Mihail este redat la miazanoapte, iar Gavriil la miazazi.
In iconografia bizantina, Arhanghelii Mihail si Gavriil sunt cu doua aripi, semn al apartenentei lor la lumea cereasca. Arhanghelul Mihail este reprezentat purtand in mana o sabie de foc, pentru ca el pedepseste pacatul, pedepseste nedreptatea si apara pe cei drepti. El pedepseste popoare rele si apara popoare bune care implinesc voia lui Dumnezeu. Sfantul Arhanghel Mihail este pomenit in cartile Vechiului Testament ca fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseste nedreptatea si nelegiuirea sau apara pe cei nevinovati: el aduce pedepsele asupra lui Faraon si asupra egiptenilor, care tineau in robie poporul lui Israel; el pedepseste nelegiuirile din Sodoma si Gomora, el este cel ce apara ostirea credincioasa a lui Dumnezeu si se arata lui Iosua Navi, conducatorul poporului ales dupa moartea lui Moise, zicand: „eu sunt conducatorul ostirilor ceresti“ (Iosua Navi 5, 13-14).
Arhanghelul Gavriil este reprezentat in iconografia noastra purtand in mana o floare de crin alb, ca simbol al puritatii, al bucuriei si binecuvantarii, pentru ca el aduce neamului omenesc vestea cea buna a intruparii Fiului lui Dumnezeu, Care ne aduce mantuirea. De asemenea, Sfantul Arhanghel Mihail ii pazeste pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, nevatamati de vapaia focului (cf. Daniel 3, 23-28). El apara pe prorocul Daniil in groapa cu lei (cf. Istoria omorarii balaurului 1, 40-46), nefiind atacat de catre acestia.
Arhanghelul Mihail se arata a fi un inger al dreptatii Dumnezeiesti, in vreme ce Arhanghelul Gavriil este ingerul bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu.

Linkuri:

Mitul Sfinţilor Mihail şi Gavril
Predica la Sfinţii Mihai şi Gavril
Rugăciune către Sfântul Arganghel Mihail
Sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril 
Tradiţii şi superstiţii de sărbotoarea Sfântul Mihail şi Gavril 

TOPONIMIA SATELOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Este o taină să descoperi care sunt originile satului, oraşului tău natal, astăzi ne vine în ajutor mass-media şi alte surse de informare, enciclopediile Localităţile Republicii Moldova, editate de Fundaţia "Draghiştea" în ordine alfabetică prezintă date generale în 11 volume localităţi de la Nord la Sud şi Este spre Vest.

În ziarul Dunărea : Almanah de tineret, istorie şi cultură este prezentat articolul despre oraşul Reni. 

Descrierea bibliografică:  

Pastuh-Cubolteanu,  Vitali.  Taina Toponimicului Reni / Vitali Pastuh-Cubolteanu // Dunărea : Almanah de tineret, istorie şi cultură. - 2014. - august-septembrie. - P. 5.

Mod de citare/Referinţă

PASTUH-CUBOLTEANU, VITALI. Taina Toponimicului Reni. În: Dunărea : Almanah de tineret, istorie şi cultură. - 2014, august-septembrie, p. 5.

Articolul:

Oraşul Reni, precum se ştie, este un oraş moldovenesc, ates­tat documentar la 1548. Dar ca aşezare geto-dacică e foarte ve­chi, are mai mult de două mii de ani. Geto-dacii numeau această aşezare Tamasldava. Cetatea Tamasidava, împreună cu alte fortificaţii ridicate de către romani mai tărziu, precum Valul lui Traian, ale căror rămăşiţe au ajuns până zilele noastre, au slujit romanilor întărituri de apărare în faţa triburlor barbare de dincolo de răul Tiras (Nistru). După cucerirea romană a teritoriilor tracice sud- dunărene, ţărmul moldovean al Mării Negre intre Dunăre de Jos şi Nistru Intrau In provincia Moesla Inferioară (sec. I d.Hr.).

Până la cucerirea romană, acest ţărm a fost stăpânit de triburile tracice, de la care au rămas numeroase vestigii, aparţinând culturii arheologice Hall- statt-ului tracic. Cultura tracică a fost denumită astfel după denumirea oraşului Hallstatt din Austria, unde a fost descoperită pentru prima dată. Cuprinde anii 1000-500 î.d.Hr.

Către sfârşitul secolului al IV î.d.Hr., în spaţiul Dunărea de Jos - Nistru a existat regatul dac al lui Atheas. Acesta, în alianţă cu vecinii sciţi, a stâr­nit război (342-338 î.d.Hr.) împotriva lui Filip al ll-lea, regele Macedoniei. Războiul a fost pierdut de aliaţii daco-sciţi.

In stânga Dunării, în secolele 4-3 (î.d.Hr.) a existat uniunea de triburi geto-dacică a lui Dromihete. El a purtat război cu Lisimah, pe care l-a înfrânt (circa 300 î.d. Hr.)

Litoralul moldovean al Mării Negre intra în componenţa regatul geto-dac al lui Burebista (în anii 70 - 44 î.d.Hr.), care se întindea de la munţii Slovaciei, munţii Hemus, Marea Neagră, Nipru. Capitala - cetatea Helis - se afla în Dobrogea. După moartea lui Burebista, regatul s-a destrămat în formaţiuni mărunte.

Deoarece Apostolului Andrei, când au fost trase la sorţi teritoriile ce urmau a fi creştinate, i-a revenit provincia romană Moesia Inferioară, e foarte verosimil ca acesta să fi umblat şi pe teritoriul dintre Dunărea de Jos şi Nistru. Nu înzadar, ruşii, care au anexat acest teritoru la 1812, se fălesc că Apostolul Andrei i-ar fi creştinat şi pe dânşii. Dar, dacă îi creştina, nu mai era nevoie de început creştinarea, la 988 d.Hr., a roşilor (strămoşii ucrainenilor, bieloruşilor şi ruşilor) de către cneazul Vladimir...

Sf. Apostol Andrei a creştinat pe strămoşii românilor, care au şi rămas creştini. începutul creştinării românilor a coincis cu începutul constituirii noastre ca popor distinct. Românii sunt creştini de aproape două mii de ani.

Deci, în toată perioada antică, până în secolul 2 (d.Hr.), aceste pământuri geto-dacie, au fost locuite şi stăpânite de strămoşii românilor. Din secolul 3, toate pământurile strâromânilor devin ţinte de pradă pentru triburile bar­bare din răsărit şi nord. In sec 4 aceste pământuri erau dominate de goţi. In secolul 5, peste Europa năvălesc hunii. Apoi triburile slave, avarii, care atacau Imperiul Roman. Apoi cumanii, apoi tătarii Hoardei de Aur. 0 mie de ani de puhoaie năvălitoare. Torentele de năvălitori sudici treceau Dunărea spre Bizanţ, Europa centrală prin locul cel mai lejer de trecut, mal la nord de delta Dunării în sectorul Renilor - Cartai. Pe aici, peste vreo mie cinci sute de ani vor trece şi armatele ţariste spre Balcani.

In prima jumătate a secolul al XlV-lea, litoralul Mării Negre între Dunărea de Jos şi Nistru intra în statul românesc al Iul Basarab I, domnitorul Munte­niei. Denumirea a dat-o Basarab I.

Domnitorii moldoveni, în sec al XlV-lea au preluat de la munteni stăpânirea Basarabiei istorice, inclusiv a oraşelor Cetatea Albă (actualul Belgorod-Dnestrovsc), Chilia şi Ismail.

De la 1484 până la 1812, o parte din Moldova de Sud, denumită de către

tătari Bugeac, a fost inclusă de turci în paşalâkul turcesc de la Silistra. Aici au fost aşezaţi temporar tătarii nohai, de către Suleiman II (la 1569).

La 1621, turcii au răpit Statului Moldovenec (care era pe ambele maluri ale Prutului) târgul Reni. La 1812, ruşii au răpit toată Moldova de Răsărit până la mare. Ruşii, cărora turcii le-au oferit doar sudul Moldovei - Basarabia istorică, au şmecherit, extinzând denumirea de Basarabia asupra întregii Moldove de Est, până hăt la Hotin. Atunci, ruşii au alungat populaţia tătară din Bugeac şl au strămutat încoace bulgari şi găgăuzi din Bulgaria, francezi, germani, ucraineni.

între 1856 şi 1878 judeţele Bolgrad, Ismail şi Cahul (în care intra şi or.Reni) au reintrat în stăpânirea Moldovei, respectiv României - după Unirea Princi­patelor (1859). Ruşii le-au anexat la 1878. La 1918, toată Moldova de Est s-a reunit cu celelalte pământuri româneşti. In 1940, conform pactului criminal între Hitler şi Stalin, Moldova de Est a fost înglobată în Imperiul Sovietic La constituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1940), Kremli­nul a amputat nordul şi sudul Moldovei de Est şi l-a dăruit RSS Ucrainene. Populaţia germană a fost trimisă în Reich, iar în locul acesteia au fost aduşi ruşi şi ucraineni. De atunci, populaţia ucraineană începe să-i devanseze nu­meric pe români (cu excepţia raionului Reni).

Dominaţia îndelungată a străinilor în sudul Moldovei a inhibat conştiinţa naţională a multor români de aici. Nu se cunosc lucruri elementare din isto­rie şi cultură. Şi băştinaşii, şi veneticii din sud, care văd zilnic peste Dunăre dealurile înalte şi ascuţite ale Podişului Dobrogei, cred că îs munţii Carpaţi. Nu ştiu că vizavi peste Dunăre se întinde provincia istorică Dobrogea. Denu­mirile româneşti ori orientale, în mare majoritate rusificate, încep a dispărea din memoria localnicilor. Da veneticii slavi cred că acele sate sunt ale lor de la facerea lumii.

Nu se ştie ce înseamnă toponimicul Reni. Veneticii slavi vehiculează ideea, cică denumirea provine de la vechiul cuvânt rusesc reny, care înseamnă debarcader. Ei nu-şi dau seama, că pe la 1548, când a fost menţionată locali­tatea, aici încă nu năvăliseră ruşii, încă nu au fost aduşi ucrainenii şi bulga­rii. Românii moldoveni au întemeiat-o, românii moldoveni au.botezat-o. Trebuie căutat un cuvânt românesc.

Eu am găsit cuvântul românesc, care reflectă poziţia geografică concretă a Renilor, legată de prezenţa unui specific al Dunării de lângă această locali­tate. Ceva mal sus de Reni, întâmpinâd rezistenţa de neclintit a stâncilor ma­sivului dobrogean, marele fluviu a fost forţat să-şi schimbe cursul, desriind o buclă. Apoi revine spre cursul său sudic spre mare.

Cuvântul românesc, care a dat nume Renilor este renie. Dicţionarul explicativ românesc explică acest cuvânt astfel: "porţiune joasă şi convexă din meandrul ulnui râu, acoperită de nisipuri şl prundişuri. reprezentând zona de acumulare a aluviunilor" (Mic dicţionar enldopedic. Bucureşti, 1972, p.798). 

Dar ce înseamnă meandru? E o noţiune geografică, explicată astfel de acelaşi dicţionar, la pag. 572: "buclă accentuată a cursului unei ape curgătoare cu albia în pantă lină..." Malul peninsulei - cap, pe care e stuată partea de sus a Renilor, este erodat vizibil de apele Dunării, Iar aluviunile sunt purtate mai la vale, unde şl apăruse satul Renie- Timpul a erodat ultima vocală din toponimic.

Vitali Pastuh-Cubolteanu

LECTURI ONLINE - BLAZOANE DOMNEŞTI ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA SEC. XII-XV

 JITARU, GRIGORE. Blazoane domneşti în Ţara Românească şi Moldova : sec. XII-XV. - Chişinău : Editura Uniunii Scriitorilor, 1997. - 213 p.: il.

Stemele, blazoanele de familie sunt o categorie de documente istorice, care poartă, cifrate în ele, informaţii deosebit de preţioase, uneori unicale. Mai importantă este aşa-numita heraldică vie, adică heraldica secolelor XII - XVI, pe cînd stemele ocupau un loc însemnat în viaţa politică. Aceste steme sunt asemenea unor piclograme. Ştiind bine legile formării lor şi canvaua istorică pe care acestea se plasează, putem obţine noi date, ce completează, confirmă sau contrazic unele teorii istorice.

Cît priveşte heraldica românilor, s-au făcut cercetări serioase. Un aport esenţial în acest sens l-au adus Dan Cernovodeanu, Maria Dogaru. Lucrarea Ştiinţa şi arta heraldică în România, în special Albumul heraldic, constituie unul din pilonii acestui studiu. Am folosit multe imagini de arhivă din această carte şi dacă nu întotdeauna se fac trimiteri, să se ştie că multe desene de aici sunt preluate. Tot aici, în calitate de publicaţie a materialului factologic heraldic primar, dorim să menţionăm lucrarea domnilor G. Buzdugan, O. Luchian şi C.C. Oprescu Monede şi bancnote româneşti, Bucureşti, 1977. Pe monede s-au bătut o mulţime de blazoane, permit să urmărim dinamica formării diferitelor compoziţii de armeni şi, pe baza acestora, să stabilim situaţia reală a preocupărilor heraldice din perioada cercetată. În plan teoretic, culegerea apărută sub egida dlui N. Stoicescu Constituirea statelor feudale româneşti, Bucureşti, 1980, ne-a fost de mare folos. Lucrarea dlui N. Constantinescu Curtea dc Argeş 1200 - 1400, Bucureşti, 1984, a constituit una din pietrele dc temelie ale acestui studiu de heraldică. Pentru istoria heraldicii din Moldova, în calitate de bază teoretică fundamentală, a servit cartea dlui Victor Spinei Moldova în secolele XI - XIV, Bucureşti, 1982. Dl I. Mănescu, în articolul Stema Moldovei din Magazin istoric nr. 5, 1972, spunea că dacă se dovedeşte faptul că stema cu cap de bour nu aparţine lui Bogdan I, atunci în mod sigur a aparţinut unei dinastii premergătoare, fapt care se demonstrează în lucrarea de faţă.

Pînă în secolul al XV-lea, ţările româneşti au fost influenţate de valorile spaţiului european: costumul, armele, armurile, drapelele, stemele, mai puţin arhitectura. Aservirea ţărilor noastre de către Imperiul Otoman a frînat în mare măsură acest proces. Principatele au sărăcit, instituţia domnească şi-a pierdut însemnătatea de odinioară, a început să se simtă o influenţă orientală în multe domenii ale vieţii sociale şi culturale. Tradiţiile heraldice s-au rudimentat, o dată ce nu mai aveau importanţă politică ori socială. Este foarte important să putem vedea ţările româneşti de pînă la secolul al XVl-lea, în afara influenţei celor 300 de ani de dominaţie otomană.

Descifrarea rebusurilor heraldice contribuie la distrugerea imaginilor pastoral-folclorice despre formarea statelor Ţara Românească şi Moldova. Heraldica domnească nu permite să vedem în persoanele descălecătorilor Negru-Vodă, Basarab, Bogdan sau Dragoş nişte voinici de munte care într-o zi au hotărît să coboare la şes şi să întemeieze...o ţară. Din contra, blazoanele lor dovedesc că ei erau nobili de viţă înaltă. Pe unele steme boiereşti din secolul al XV-lea se întîlnesc semne de distincţie preheraldice, din secolele IX - X după Hristos. fapt ce demonstrează că atît domnitorii, cît şi marea boierime la acel secol al XV-lea erau nişte dinaşti cu rădăcini străvechi.

Lucrarea de faţă are scopul de a descifra conţinutul heraldicii domneşti din secolele XU - XV şi de a restabili aspectul iniţial al blazoanelor domnitorilor din Ţara Românească şi Moldova. Rezultatele cercetărilor heraldice vor aduce multe nebănuite surprize, vor contribui substanţial ia înţelegerea şi cunoaşterea cît mai veridică a trecutului nostru. Cercetările efectuate au la bază o mulţime de lucrări ale istoricilor din România şi din alte ţări.

Acolo unde am considerat necesară o trimitere, am făcut-o. Nu veţi găsi o critică a predecesorilor, chiar dacă nu suntem de acord cu mulţi dintre ei, fiindcă am pornit de la convingerea că toţi au fost siguri de adevărul pe care l-au susţinut în numele unui scop nobil.

Vă aşteptăm să împrumutaţi publicaţia 
şi să pătrundeţi în tainele heraldicii.